Chapter XXVI (Tu ce proportii ai,matmuazel?)

Traim in epoca frumusetii artificiale. Atat de neautentici am ajuns incat avem nevoie de cuvinte importate ca sa ne descriem invelisurile. Nu mai avem haine, purtam outfituri. Vanam accesoriile cele mai inaccesibile. Vrem sa fim unici, insa fara sa iesim din trend-uri. Nu mai mergem la frizerie sau la coafor, avem stilisti. Ne cumparam frumusete de la rafturile cele mai scumpe in speranta ca pomezile si podoabele ne vor resuscita personalitatea in ochii celorlalti. Si totusi, pentru ce? Daca esti frumos societatea te invidiaza. Daca esti urat, societatea te respinge. Oricum ar fi, suntem singuri. si totusi ne obosim sa traim pentru altii.

Ma uit cu tristete pe raftul meu. Arata ca si cum ar fi fost special conceput sa tina carti. Pe una dintre etajere stau etalate maiestuos toate cele ce mi le-a varat societatea pe gat: deodorant, geluri de dus, spuma, parfum, crema etc. In continuarea lor mi-am expus cu mandrie accesoriile intr-un sistem gandit pana la cel mai mic detaliu, care ma ajuta sa fac un browsing rapid cand am nevoie de o pereche de cercei sau de o bratara. Rezemate la distanta, stau inghesuite cateva carti pe care imi tot propun sa le citesc. Daca ar fi sa estimez, 80% din spatiu e ocupat de scarnaviile pe care mi le-a vandut societatea si abia 20% de lucrurile de care societatea nici nu-si mai aduce aminte. Oare am uitat ce conteaza cu adevarat sau n-o fi contat niciodata lucrurile ce hranesc mintea si spiritul, ci doar cele ce hranesc parul si tenul?

Gadila-ma! :)